Autistul – Nu-l mai goniti pe Brâncuși!

Florin Chilian/ mai 21, 2018/ Autistul - Nu-l mai goniti pe Brâncuși!, Versuri/ 2 comments

Motto
„Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu.”
Emil Cioran

Motto
„Daca o iei la stanga, mori de sete, daca o iei la dreapta, mori de foame, daca te întorci, iti blestemi zilele. Daca mergi inainte, vezi parul zanelor. Tu mergi inainte?!“ Daniel Dragan – Drum spre Arania

Muxica si texte Florin Chilian

Ai grijă de tine
22 Octombrie 1990 Paris

ai grijă de tine
să nu se-ntîmple ceva
totul va fi bine
sigur va fi bine

vei vedea

trotuare reci pe străzi pustii fără sens
mai văd
marcaje stricte pentru drumul de ales în viaţă
mulţi oameni trişti ce trec mereu undeva

în urma mea

imagini care vin şi trec ne-ncetat
dureri pe care că de-abia le-am lăsat în urmă
se-ntorc acum şi iar mă prind uşor

în hora lor

trec paşii mei ce sună tot mai stingheri
mergînd spre o lume care e undeva pe lume
mă trec prin viaţă uşor tăcuţi

abia ştiuţi

De-ai putea
14 Februarie 1997 Bucureşti

de-ai putea
să vezi vreodată
tot ce-mi trece prin ochi
cînd te văd

n-ai mai putea să te opreşti din plîns
n-ai mai vedea

de-ai putea
simţi vreodată
ce e-n inima mea
cînd lipseşti

n-ai mai putea să ştii pe unde eşti
te-ai rătăci

de-ai putea
s-auzi vreodată
tot ce nu pot să-ţi spun
cînd vorbesc

n-ai mai putea să-mi spui că ai să pleci

de-ai putea
să ştii vreodată
tot ce-mi trece prin gînd
cînd te văd

n-ai mai putea să uiţi s-o iei de la-nceput

Sens interzis
29 Martie 1989 Bucureşti

deschid ochii cu teamă şi privesc în jur
toate aud mă cheamă dar parcă n-au contur
mîna-ntind în faţă s-ating gîndul tău
nu-ntilnesc nimic

a fost doar un ecou

cît aş vrea să lupt cît aş vrea să strig
gindul tău mă cheamă şi mi se face frig
îmi repet întruna e-un ecou nu vin
întorc ochii să fug întorc ochii să strig

întorc ochii dar ochii revin

alergăm mereu pe drumuri nevăzute
alergăm mereu spre ţinte neştiute
căutînd mereu
lumina din vis ce ascunde
amintirea unei clipe

ce ştim
ca v-a veni-ntr-o zi

poate că de-aceea vezi poteci prin parcuri
ştii că-n lume sunt mult prea multe garduri
pe care stă scris mult prea clar şi concis
strict interzis

poate că de-aceea te iubesc pe tine
ştiu la multă lume asta nu convine
şi nu prea văd bine
ce-aveţi bă cu mine

căutînd mereu
lumina din vis ce ne-ascunde
amintirea unei clipe
ce ştim că va veni

…într-o zi

Dacă de ce
6 Ianuarie 1989 Bucureşti

dacă viaţa noastră
e un lung suspin

de ce n-avem voie
un minut să găsim

curat fără umbre
fără renunţări

o singură clipă
fără de urmări

dacă şi fericirea azi ne-o programăm
de ce n-avem voie un minut să renunţăm
la amar şi tristeţi ce pe inimă-apasă
să privim curat în oglinda de acasă

dacă totul e-n van
un pustiu fără margini

de ce să ne-ascundem
prin trecute imagini

declarînd tot mai des
viu exemplu fiind noi

că tot are sens
deşi tot e noroi

dacă tot e partaj şi lumini şi blesteme
de ce o viaţă-ntreagă s-avem de ce ne teme

şi de ce tot mai des spunem la dracu’ cu tot
dar de ce ne păstrăm sub ghilotină un loc

Viaţa ca o curvă
6 Martie 1994 Bucureşti

viaţa nu-i o curvă
lasă
lasă-i să-ţi cunoască inima
n-o zidi în piatră
lasă
lasă viaţa să ajungă-n viaţa ta
hai lasă
nu fugi de lume
lasă lumea-n lumea ta
cu adevărat
cu adevărat nu au ce să-ţi ia
nu au cum

ştiu eu, cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate oglinzile lumii
cîteodată chiar eşti

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate legile lumii
cîteodată trăieşti

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate dovezile lumii
cîteodată chiar vezi

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate credinţele lumii
cîteodată chiar crezi

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate cuvintele lumii
cîteodată zideşti

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate minunile lumii
cîteodată zimbesti

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate tacerile lumii
un miracol chiar esti

ştiu eu cîteodată
chiar ajungi să te saturi de toate iubirile lumii
cîteodată iubesti

Toate … toate
10 Decembrie 1988 Bucureşti – 30 Ianuarie 1993 Bucureşti

îţi dăruiesc acum vise de zbor înalt
însă în mîini tu nu te poţi bizui
îţi dăruiesc acum gînduri de-a fi curat
însă de-acum tu nu
tu nu-ţi mai aparţii

chiar aşa cu orice preţ
chiar aşa cu orice risc
chiar aşa cu orice chip
să vrei să reuşeşti în viaţă

doar aşa cu orice preţ
doar aşa cu orice risc
doar aşa cu orice chip
să vrei să reuşeşti în viaţă

să poţi

cum vei vedea iubirea celuilalt
dacă de-atîta lumină orbită vei fi
cum vei găsi forţă să crezi într-un mîine nepătat
dacă-n fiecare clipă tu nu
tu n-ai să ai pentru ce muri

îţi dăruiesc toate toate smaraldele lumii
hai arată-mi ca poţi
cuprinde-le-n mîini

îţi dăruiesc toate toate palatele lumii
hai arată-mi ca poţi
în fiecare rămîi

îţi dăruiesc toate toate luminile lumii
hai arată-mi ca poţi
poartă-le-n priviri

îţi dăruiesc toate toate înălţimile lumii
hai arată-mi ca poţi
hai fugi de amintiri

îţi dăruiesc acum vise de zbor înalt
însă în mîini tu nu
nu te poţi bizui

îţi dăruiesc acum gînduri de-a fi curat
însă de-acum tu nu
tu nu-ţi mai aparţii

cum vei vedea iubirea celuilalt
dacă de-atîta lumină orbită vei fi

cum vei găsi forţă să crezi într-un mîine nepătat
dacă-n fiecare clipă tu n-ai să ai pentru ce muri

Cine Minte?!
7 Ianuarie 1993 Bucureşti

cine minte spune cine minte curaj de-ai avea
cine-nşală spune cine-nşală curaj de-ai avea

gînduri vii îmi spală ochii
unii rîd că-s lacrimi
sîc
nu sînt

rîd în barbă popii
doamne cine-a spus că iadu-i pe pămînt

cine minte spune cine minte curaj de-ai avea
cine-nşală spune cine-nşală curaj de-ai avea

viaţa biată aţă totu-i circumstanţă
spune nu-i aşa
zîmbete trucate
vise încuiate-n suflet undeva

mai departe teatru joacă pînă altul locul îţi va lua
mai departe jocul va veni sorocul nu va mai durea

rîzi cu toată gura
rîzi să uiţi de ura ce te sufoca
rîzi atunci cînd doare
rîzi cînd viaţa moare în inima ta

rîzi şi treci prin viaţă treci ca o paiaţă piesă-ntr-un decor
rîzi să uiţi de tine rîzi şi speri că mîine va fi mai uşor

joc de marionete umbre etichete
hai
astea nu dor
joc absurd cu farduri luate drept stindarduri
într-un fals decor

cine minte spune cine minte curaj de-ai avea
cine-nşală spune cine-nşală curaj de-ai avea

Priveşte-n jur
5 Aprilie 1989 Bucureşti

hai priveşte-n jur
sigur există ceva curat
ceva nepătat
de cuvinte şi gesturi fără contur
hai priveşte-n jur
undeva a rămas lumina lumină
simt că-n sufletul tău
e-un ecou al luminii ce aştepţi să vină

în zori
şi să spargă bariera
cuvinte ce-ngheaţă tăcerea în vise ce ard

lumină din ochi
atît de aproape în sufletul meu
simt speranţa ce luptă in tine mereu
simt lumina ce arde în gîndul tău mereu

şi e tare greu

să te văd lăcrimînd
prin false cuvinte risipire de vînt
să te văd suspinînd
în zîmbete triste din ochi care plîng
gînduri mereu ascunzînd
în lacrimi ce plîng neştiute de vînt

hai priveşte-n jur
trebuie să fie ceva curat
ceva nepătat
de cuvinte şi gesturi fără contur

hai
priveşte-n jur

Atît de rar
2 Iulie 1990 Bucureşti

atît de rar vedem în jur ochi strălucind curat
acum cînd totul e să iei să n-ai nimic de dat
cînd tot mai greu loveşti s-aduni averi fără egal
cum să mai credem în poveşti
cînd totu-i pe cîntar

ce vile ai ce bani produci
e tot ce ne-a rămas
priveşti în urmă să-nţelegi sa ştii care-a fost primul pas
ochii ei mari rîdeau plîngînd ce bine-ţi aminteşti
dar nu mai ştii de ce-a plecat
nu ştii pe unde eşti

tot alergînd după averi ne rătăcim de tot
pustii prea singuri şi străini de noi
ne învîrtim în loc
renunţi mereu te-ascunzi mereu
de tot ce-ai vrea să fii
murind ajungem oameni mari
fără-a fi fost copii

în care vis te-ai rătăcit
care dorinţă s-a-mplinit

te-ntrebi mereu unde-ai greşit
pe drumul ce-ai ales
şi-ajungi bătrîn
şi vezi plîngînd
că n-ai avut vre-un sens

Oameni singuri
7 Ianuarie 1991 Bucureşti

de ce oameni sunteţi singuri
cine vă tot plînge-n gînduri
şi cine din urmă vă tot cheamă mereu

de ce doar singurătate
de ce zîmbete trucate
undeva e ceva ce din urmă vă cheamă mereu

de ce-i peste tot prăpăd
de ce ochii nu mai văd
cine rămîne în urmă şi cheamă mereu

de ce spui că viaţa minte
cînd inima ta mai simte
în ea e ceva ce din urmă te cheamă mereu

cine-n viaţă e deşteptul
cine-i prost cine-nţeleptul
şi cine rămîne în urmă şi cheamă mereu

ce e rău şi ce e bine
cine judecă pe cine
undeva e ceva ce din urmă ne cheamă mereu

încotro merg paşii voştri
încotro fugiţi să nu ştiţi
cine rămîne în urmă şi cheamă mereu

Ai grijă de ea
4 Ianuarie 1990 Bucureşti

ruptă din Soare
e taina Lunii
a cărei rază o ţii acum în palma ta
lovită cu ură de spaimele lumii
cu aripa frîntă a căzut în palma ta

ai grijă de ea

ca un copil
îţi doarme acum în palmă
e tare slăbită te rog ai mare grijă n-o speria
de-atîta vreme prin lume pribeagă
zîmbind unui vis doarme acum
în palma ta

ai grijă de ea

nu e doar o părere
un copil speriat doarme-n palma ta
e chiar viata ta
ai grijă de ea

ai grijă te rog
de aripa ei frîntă
lacrimii ce doare dă-i iubirea ta
ajut-o să zboare iar şi-atunci fericită
te va lua în zbor uşor
odată cu ea

ai grijă de ea

nu e doar o părere
e speranţa ta
ai grijă de ea
e speranţa ta
e chiar viaţa ta
ai grijă de ea

Post scripum
“Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci şi proşti… Când am revenit, v-am regăsit şi mai săraci şi mai proşti.” Constantin Brâncuși
La 1 august 1951, Comisia Academiei Române respingea testamentul prin care Brâncusi dorea sa lase statului român atelierul sau din Paris. Motivul invocat: „Decadenta artei sculpturale” a lui Brâncusi.” Suparat, Brâncusi a renuntat atunci la cetatenia româna. Statul francez a primit cu bucurie si recunostinta oferta refuzata de kulturnicii de la Bucuresti. Statul francez a facut pentru Brâncusi ceea ce n-a facut nici macar pentru Rodin.
Preaedintiei, guvernului, parlamentului, clasei politice, curvelor in general.
P.S. Se pregateste Academia Româna