Florin Chilian: Au vrut sa ma declare nebun

„Ca doar esti poet”, ii zic. „Nu. Nu sint poet, sint un bun povestitor. Eu doar imi povestesc viata”. Divortul parintilor cind nu invatase sa spuna mama si tata, copilaria petrecuta la orfelinat, o tentativa de viol din partea unui tata vitreg, („era sa-i infig furculita in ochi nenorocitului”) reprimata, cind avea virsta de zece ani, lipsuri, lipsuri de toate felurile, dau navala din trecut in muzica lui.
Sintem obisnuiti cu neconventionalul Florin Chilian care spune adevaruri dureroase, desfiinteaza prostia, loveste in centrul emotiilor, stirneste controverse si este declarat admirativ „nebun”. Povestitorul Chilian aduce la lumina o intimplare cu el, la virsta de 19 ani. „Imi luasem un job la o intreprindere, IACSIM se numea. Atunci au vrut sa ma declare nebun cu acte in regula, ca sa imi poata desface contractul de munca”. De ce? „M-am certat cu toti, mai putin cu seful meu, inginerul Dumitru Botez cu care am avut o relatie speciala. I-am facut de c… cu toata doctrina lor, am facut misto de limbajul lor de lemn, am intrat in sedinta peste ei”… Acum, pe bune, numai un „nebun” ar fi avut curajul sa ia peste picior tovarasii si limba lor de lemn.

Drept pentru care s-a cerut evaluarea psihiatrica a cazului Chilian. „O luna intreaga, zi de zi, eram dus cu masina, insotit de unul de la intreprindere, la Policlinica Titan, sectia psihiatrie. Mi-au pus fel de fel de intrebari, electrozi pe cap, chestii de-astea. La final, unul din doctori m-a felicitat, mi-a spus ca este bucuros ca m-a cunoscut si ca ar fi bine sa plec din tara. Diagnosticul a fost `sanatos clinic`. M-am dus la aia care ma pindeau si mi-am dat singur demisia”. Tipic pentru el.

Pentru ca nu s-a potolit, i-au umflat rotile
Deranjat de prostie, coruptie, ipocrizie este si va fi mereu in opozitie cu sistemele care ne conduc. Pe vremea fostului guvern, Tanase al lui (personajul din cintec) s-a transformat, in concert, intr-un puternic om politic: „Lasa, mai, Nastase, le-aratam noi case”. Drept urmare, a zburat cu masina de pe sosea (ruta Oradea-Iasi). S-a lamurit cind mecanicul auto care i-a verificat autoturismul si-a pus miinile in cap: „Aoleu, aveti 3,5 atmosfere in roti. De ce ati facut asta?”.
Altcineva ii umflase rotile, pentru ca la atentionarile subtile „potoleste-te”, Florin Chilian, evident, nu s-a potolit. Nici carnet de revolutionar nu a vrut, desi a fost pe baricade, alaturi de Vali Sterian, pe 21 decembrie 1989. „Linga mine a fost ciuruit de o mitraliera de tab un tinar. Doamne, cum sa-mi construiesc eu viitorul pe asa ceva?” Uite ca multi altii au putut, Florine! Viata lui isi urmeaza cursul atipic cu „Autistul”, urmatorul album care va aparea anul acesta (o premiera – va avea acompaniament simfonic, este un deziderat la care tine mult) si cu o reeditare (surpriza!) a primului lui album „Iubi – interfata la realitate”.
Va urma „Raiuri de iad”, „primul album care nu este despre viata mea”. Dar despre a cui? „Nu stiu, o sa vedeti”… Dar „Iubi” care a venit si i-a facut praf sufletul, Ana Maria Georgescu? Alt subiect tabu: „Este vorba de viata ei, nu de a mea, nu vorbesc despre ce nu-mi apartine”. Inteligent refuz! Ca tot eram pe linga „subiect” – Chilian are un IQ (testat) mult peste medie.