„ÎNAINTE, DACĂ VOIAI CURVE, MERGEAI PE MĂTĂSARI. ACUM LE IEI DE LA TELEVIZOR”
E unul dintre partenerii mei preferați de interviu, pentru că e de o sinceritate pe care nu ai cum să nu o prețuiești, într-o lume care-și cosmetizează atât de grosolan reflexia în oglindă. Și-apoi, pe lângă faptul că a compus câteva cântece care au schimbat fața muzicii din România, e o prezență de care avem nevoie. Pentru că ne dăruiește ceva prin tot ce este și face – prin muzica lui, prin îndrăzneala cu care rostește adevărul, prin simplul și minunatul fapt că e un om viu.
Care sunt primele lucruri pe care le faci dimineaţa?
Ţigară, cafea…
Care este cel mai mare privilegiu pe care ţi-l conferă profesia ta?
Libertatea de a face ce vreau, dacă vreau şi când vreau. Apoi, am ţigări mereu şi nu mai rămân în „pană artistului”, adică fără motorină în rezervor.
La ce a trebuit să renunţi, ca să fii artist?
Probabil că la un serviciu anost, o muncă fără mari satisfacţii, liniară şi robotică. Am câştigat totul renunţând la asta. Mai nou, am vrut şi am şi putut să renunț la a merge la televiziuni. Mă ia capul când îi vad pe-ăştia de fac televiziune de 20 de ani, care se plâng de ce a ajuns televiziunea!!! Păi, cine a adus-o aici dacă nu voi, cretinilor?!!! Înainte, dacă voiai curve, mergeai pe Mătăsari. Acum eşti coleg cu ele, te trezeşti invitat cu ele în emisiuni. Acum vrei boarfe, şuti şi mârlani, îi găseşti în showbiz, cum zicea Margineanu, şi mare dreptate avea. Mai sunt şi sensibili, supărăcioşi, nu le poţi spune că-s curve şi mârlani, ca să te aperi şi să-i îndepărtezi, că se supără şi fac bot – pardon, pun botul – şi stau îmbufnaţi. Mai rău e că televiziunile au ajuns proxeneţi. Televiziunile sunt peştii curvelor, că le saltă tariful, pentru ca apoi să încaseze mai mulţi bani de pe urma lor.
Una peste alta, de o vreme, dacă vrei curve, le ei de la televizor. Mulţumesc, dar nu.
Care crezi că este cel mai mare mit despre cântăreţi?
Nu ştiu. Eu sunt şi compozitor, interpret şi autorul textelor, însă cred că cel mai mare mit despre ei ar fi acela că-s băieţi cuminţi, de casă şi că ei nu sunt trişti niciodată, că nu plătesc telefonul, lumina, gazele şi combustibilul pentru maşină, dar mai ales, că n-au căderi niciodată.
Ce ai încerca să faci, dacă ai şti că n-ai putea da greş?
În general, cam tot ce mi-am pus în cap mi-a reuşit. E drept că am pretenţii rezonabile de la mine şi nu bat câmpii cu dorinţe tembele. Nenorocirea este că la noi, firescul a ajuns să ţină de extraordinar. Lume dementă, ce să zic…
Care este slăbiciunea pentru care te critici cel mai mult?
Lenea. Dar nu mă omor nici cu autocritica…
Când ţi-a fost ultima oară ruşine şi de ce?
Oooo… Am multe ruşini, din păcate, însă cu ultima am avut şi o mare mulţumire. Am realizat cu jenă că nu mai citisem de foarte multă vreme, însă „Cimitirul” lui Teleșpan mi-a adus o mare bucurie.
Care e cel mai groaznic lucru pe care l-ai face pentru bani?
Ultimul şi singurul pe listă este că m-aş muta înapoi unde am stat.
Când te-ai îndoit cel mai mult de calitatea ta de artist?
Înaintea fiecărui concert, înaintea lansării fiecărui album. În general, înaintea fiecărui gest care mă duce în fața publicului sau care mă face să iau chitara în mâini.
Ce te-a învăţat profesia ta despre tine însuţi?
Că arta ține de o zonă profund personală şi că a fost o alegere tare bună a mea, de atunci, din adolescență, când am decis să nu mă înrolez în marea armată a rotițelor care funcţionează perfect aiuritor într-un sistem defect, care merge de niciunde spre imbecilizantul nicăieri. Adică, actul artistic adevărat, şi nu kitsch-ul jenant cu care se prezintă cei mai mulţi dintre colegi în faţa publicului, având pretenţia că-s artişti.
Dacă ar fi să dai timpul înapoi, în ce moment al vieţii tale ai vrea să te opreşti acum?
Exact acum unde sunt. Nu am regrete definitive. Am trăit cât de bine şi de frumos am putut eu, în fiecare dintre clipe. Uneori mai bine, alteori mai puţin bine, cam ca în viaţă.
Care este animalul tău totemic?
Eu de unde să ştiu?!!! N-am mintea chiar atât de odihnită! (zâmbește)
Care e sunetul pe care-l deteşti cel mai mult?
Brrrrr…. Sunetul aspiratorului îl detest atât de sincer, încât până şi eu cred că acest consum de energie ar merita o cauză mai bună.
Partea mea preferată a zilei este…
Nu ştiu, habar n-am… Dimineaţa, cred.
Ce ritualuri ai atunci când scrii o piesă?
Nu am aşa ceva. În general, prefer şi se întâmplă să fiu singur, dar nu-i o regulă. Restul depinde de „muză”. (zâmbește)
Ce crezi că este greşit despre tine în percepţia publică?
Dacă mă apuc eu să vorbesc, îi ia dracu’ pe mulţi, dar altfel, e bine aşa cum e. În afara muzicii şi a carităţii, cam totul e greșit, dar e ok. Am muncit destul de mult ca să ajung un personaj controversat, şi chiar merit asta. Culmea e ca toată munca asta a mea a însemnat să tac. Restul a făcut demența în care ne învârtim cu toţii.
În România asta – unde dacă nu răspunzi şi nu distrugi ceva vieţi răspunzând unor acuze cretine, eşti considerat vinovat, că de, „doar nu iese fum fără foc”, nu? – dacă îţi vezi de ale tale eşti nebun, dar eu prefer şi am ales de multă vreme „nebunia” asta, pentru că îmi pare firesc şi sănătos. Ce fel de mulţumire să am dacă-i amintesc eu unui dobitoc cu nume şi prenume că are de dat socoteală pentru că şi-a abandonat familia, ba şi pentru ceva care chiar şi acum, după 25 de ani, tot pedofilie se cheamă, dacă fetiţa abuzată de el a tăcut şi are o familie acum pe care o apară cum poate?! Să distrug viaţa unei victime pentru a doua oară, pentru că un cretin a luat 50 de euro de la un ziar de scandal?! Nu. Nici nu vreau şi nici nu cred că „salvarea” mea în ochii „opiniei publice” poate veni de aici.
Dacă mă apuc să joc după regulile „percepţiei publice” de la noi, se alege praful de multă lume, de foarte multă lume. Încă mă felicit că am tăcut şi le mulţumesc celor apropiaţi mie că mi-au respectat şi ascultat rugămintea de a tăcea când se apucă vreun dement sau dementă să mă facă de căcat prin presă, mai ales că adevărul este public de multă vreme, tot prin presă. Unii latră căcat din naştere şi e ok, aşa sunt ei, alţii latră la ordin; e bine aşa. Se mai latră de frica vreunui părinte sifilitic, şi asta e ok, alţii pentru bani, iar unii o fac pentru altfel de beneficii, care ţin mai mult de raportarea la „conştiinţa asta publică” despre care vorbești tu. Pentru că aşa devin mai vizibili pentru o clipă, iar clipa aia le poate aduce false avantaje pe termen mai lung . Nu vreau să intru în closetul ăsta, deşi, recunosc, m-am gândit de câteva ori să mă apuc și eu să râd la bolânzii ăştia, doar că eu chiar îi văd ca pe nişte bolnavi, săracii, şi nu ţin neapărat să le termin eu vieţile alea. Anoste, dar cât de cât publice, odată cu dejecția ce le iese prin guri Am mai spus asta. Dacă mă apuc eu să vorbesc, îi ia dracu’ pe mulţi. Eu sunt unde trebuie ca percepţie publică, iar asta din nefericire pentru socialul românesc, înseamnă că percepţia publică de la noi ține strict de balamuc, nu de normal, decent şi firesc. Să rămână, să fie la ei şi să fie de capul lor, acolo!
Când te-ai îmbătat prima oară?
Când am împlinit șase ani. M-a îmbatat un vecin, pentru că am reuşit să repar o maşinuţă electrică a copilului său. Praf m-am făcut!
Care este cea mai mare extravaganță sexuală căreia i-ai da curs?
Nu pot pentru ca să-ţi spun decât că implică femei!
Când ţi-a fost cel mai clar că numele tău e un brand?
Când un tânăr a venit şi mi-a povestit despre faptul că, auzind povestea vieţii mele, a decis că merită mai mult decât ce îi oferise viaţa până atunci, aşa că şi-a luat prietena şi au plecat de la orfelinatul unde erau. A început greu, cu păzit maşini la un bar, cu spălat pe jos, doar că acum aveau un copil şi o garsonieră plătită din munca lor. El era acum şef de bar. Tot atunci am realizat că treaba mea cu spusul poveştii era ok. Dacă ai salvat un om, ai salvat un univers întreg, spunea Dalai Lama.
Te-ai gândit vreodată să te sinucizi?
Nu! Și am o mare problemă cu artiştii care sugerează asta lumii în creaţiile lor. Ai o mare responsabilitate în marea asta de dilii şi e tare riscat să faci asta. Din nefericire, sunt destui cretini care cântă despre suicid mai mult sau mai puţin voalat.
Ce visezi cel mai des?
Că zbor.
Care e cel mai mare viciu al tău?
Clar, tutunul!
Care e cea mai mare dezamăgire a ta?
Că încă n-am o casă la curte, cu căţel, pisică şi un grătar pentru beţivanii mei de prieteni veniţi în vizită, dar lucrez la asta. Poate că am să dezamagesc pe mulţi, însă am decis să mă retrag din aproape toate actele de caritate, mai puţin două, pe care le fac. Să ne înţelegem, nu regret nimic, însă cu mai mult de 1.500.000 de euro donaţi de când cânt eu, am o casă de 25 de metri pătraţi, cu absolut toate incluse aici. Baie, un fel de bucătărie şi hol. Cred că este momentul să mă ocup o clipă şi de ce am eu nevoie.
Cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodată este…
Să-mi aleg cu grijă tovarăşii de șpriț, pentru că multe se pot învăţa din tăcerile pe care le naşte vinul. E un sfat dat de domnul Ştefan Iordache. Din păcate, nu reuşesc să ţin cont de sfatul ăsta mereu. Lume multă, oameni puţini, din păcate…
Desenul meu animat favorit este…
O ilustraţie a lui Léon Werth.
Ce regreţi cel mai mult în ce priveşte viaţa ta sentimentală?
Că nu m-am îndrăgostit mai des. Merită! Ce cântece nu am scriu eu din cauza asta… Parcă mi-e dor de ele deja! (zâmbește)
Dacă aş merge la un bal mascat, m-aş costuma în…
În mine însumi, doar că în acel eu pe care îl vedeţi voi. Cred că până şi eu aş avea o surpriză. Încă nu ştiu cum arăt în ochii lumii.
Cele mai importante lucruri în viaţa le-am învăţat de la…
De la viaţă, dar mai ales din cărţi.
Cele mai frumoase femei din lume consider că sunt…
Alea isteţe. Deşteptăciunea nu e întotdeauna frumoasă, dar spiritualitatea, da.
Accesoriul de care nu mă despart niciodată este…
Ochelarii, cred. Dacă plec fără ei sau cu perechea nepotrivită, am senzatia că-s un peşte într-un acvariu. E deranjant rău.
Cum îţi bei cafeaua?
Liniştit. Cu lapte, dacă am, şi încă încerc fără zahăr, dar sunt un om slab, nu-mi prea iese neagră, deşi visez la asta.
Cine sunt politicienii tăi preferați?
N-am aşa ceva, însă încep să-mi placă din ce în ce mai mult femeile politician. E din cauza faptului că mi-am pierdut încrederea în ăştia care fac pipi din picioare. Măcar femeile ţin cu familia, cu casa, şi n-or fi chiar toate panarame.
Care sunt plăcerile tale de zi cu zi?
Cafea, ţigări, un film bun, un șpriț cu prietenii, o muzică lăutărească bună, o femeie frumoasă şi isteaţă… Fireşti, normale, zic eu.
Dacă ai putea să locuieşti într-o carte, care ar fi aceea?
„Micul prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry.
Ce te enervează cel mai mult la oameni?
Nu prostia, pentru ca aia e o binecuvântare; nu răutatea, pentru că este alegerea lor, ci meschinăria. Sunt mici, ieftini, şi dacă ajung să ne conducă, ne vând pe doi lei pe toţi. Asta mă deranjează. Altfel… Detest politeţea. Detest bunele intenţii exprimate în gesturi şi vorbe fade, seci, impersonale, pline de băloșenia unei aşa- zise bune creşteri, şi nu în fapte.
Din nefericire, a revenit moda oamenilor urâţi, imorali, dar plini de politeţuri reci, redate perfect în ochi de peşte fiert. În spatele lor zace doar abisul prostiei nemărginite şi uscăciunea unor suflete născute moarte. Prefer să fiu contondent în discurs. Să-i spun prostului că-i prost, netalentatului că-i de căcat şi nu să încerc disperat să pup în cur un imbecil care nu merge la closet niciodată pentru că e sub demnitatea lui. Măcar de la mine nu te poţi aştepta să fiu fals. Nu te poţi aştepta de la mine ca după o propoziţie binevoitoare, să-ţi fur banii de pâine ai copilului.
Cele mai mari nenorociri le fac politicoşii. Asta este experienţa mea.
Prefer să fiu un om viu, să-mi permit să fiu vesel sau trist. Îmi pot permite să greşesc, să fiu nedrept, dar să-mi pot cere iertare când o iau razna, şi o cam iau, pentru că starea de echilibru o afli când ştii care-s extremele. Starea de mijloc declamată în gesturi şi vorbe e născătoare de monştri, doar priviţi în jurul vostru.
Atât de sincer şi curat detest carcasele putrede şi pustii, hoardele de politicoşi care-s atât de la modă de-o vreme… Prea mulţi, mult prea mulţi imbecili confundă politeţea cu bunele intenţii, şi încă şi mai mulţi au impresia că politeţea-i o virtute.
Nişte cretini, dacă mă întrebaţi pe mine. Politeţea este cea mai perfidă formă a creaturilor născute fără substanţă de a fura cel mai de preţ lucru al celorlalţi: timpul vieţii. Mai sunt dobitoci care confundă simţul propriei valori cu modestia. Este la fel de rău! Sictir, politicosule, şi marş d’aci, modestule! Na!
Dacă ai putea fura ceva fără să fii prins, ce ai fura?
Bani, extrem de mulţi bani. Prea sunt mari problemele celor mai puţin norocoşi decât noi. Aş face în primul rând un fel de sat pentru inventatorii români, cu ateliere, laboratoare… etc.
Dacă ai putea salva dintr-un incendiu un obiect din casa ta, ce ai salva?
Sunt doar obiecte… Nu depind de nici unul dintre ele. Până şi chitarele le poţi cumpăra din nou. Atâta vreme cât nu are nimeni de suferit, e ok. Restul… se fac.
Ce îţi reproşezi cel mai des?
Că-s gras! (râde)
Un vis din copilărie pe care încă nu mi l-am împlinit este…
Familia.
Dacă ar trebui să alegi un singur cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?
Viu; adică încă nu sunt un mort amânat.
Cum arată fericirea pentru tine?
Oranj cu fuioare de roşu, verde şi albastru. Hai, şi cu puţin indigo!
Cine sint latraii si politicienii vinzatori:
„Noi n-am avut educația și timpul suficient să educăm cele 22 de milioane, în special cele 12 milioane din rural, pentru că statul n-are bani.”.
Ion Tiriac
Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Dan Puric
Sa nu crezi ca la altii ar fi altfel!
Anglia, dincolo de restaurante, parcuri, statui, muzee si teatre:
https://www.thesun.co.uk/news/3248426/charlie-gard-death-legal-courts-treatment/
https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/charlie-gard-supporters-rally-round-10904922
http://www.lifenews.com/2018/04/12/police-block-alfie-evans-parents-from-removing-him-from-hospital-that-wants-to-yank-his-life-support/
http://evz.ro/soarta-lui-alfie-in-mana-unui-judecator-controversat-dezvaluire.html
http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/1137751.stm
https://www.independent.co.uk/life-style/health-and-families/health-news/forgotten-for-25-years-now-the-1000-infant-bodies-found-after-alder-hey-can-be-laid-to-rest-50417.html
https://www.naturalnews.com/2018-05-01-alfie-evans-executed-by-lethal-injection-organ-harvesting-alder-hey.html
https://www.youtube.com/watch?v=va1N9r2Vieg
https://www.itv.com/presscentre/ep1week29/exposure-don%E2%80%99t-take-my-child
https://www.channel4.com/news/revealed-the-networks-helping-families-flee-social-services
https://www.bbc.co.uk/news/av/uk-31089412/adoption-thousands-of-children-forcibly-taken-into-care
https://www.bbc.com/news/av/uk-29502832/families-flee-uk-to-avoid-forced-adoption
https://www.france.tv/france-5/le-monde-en-face/17433-le-monde-en-face-les-enfants-voles-d-angleterre.html
https://www.dailymotion.com/video/x57606z
http://tvmag.lefigaro.fr/programme-tv/programme/les-enfants-voles-d-angleterre-f153029310
https://londonezul.co.uk/index.php/2017/05/16/decizie-definitiva-in-cazul-copiilor-romani-dati-spre-adoptie-unei-familii-de-gay/
https://www.thesun.co.uk/news/6526494/schoolboy-eight-taken-off-mum-because-she-did-not-take-him-for-ice-cream/
https://www.activenews.ro/stiri-social/Florin-Barbu-face-un-anunt-cutremurator-Sunt-convins-pe-zi-ce-trece-copiii-nu-mai-traiesc-Rinichii-ficatii-organele-lor-interne-au-fost-vandute-144701
https://m.activenews.ro/stiri/Noua-programa-scolara-din-Marea-Britanie-Din-2020-copiii-de-cinci-ani-din-scolile-primare-vor-invata-despre-relatiile-homosexuale-si-transgender.-Parintii-nu-vor-mai-avea-dreptul-de-a-nu-si-lasa-copiii-la-ore-de-educatie-sexuala-154764
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2516270/Please-dont-baby-Agony-mother-baby-girl-adoption-secret-court-judge-forced-caesarean.html
http://www.dailymail.co.uk/news/article-1232611/Mother-boy-snatched-social-workers-refusing-doctors-advice-feed-chocolate-crisps.html
https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/boy-8-taken-mum-social-12698920
https://www.thesun.co.uk/news/7174446/mum-secret-courts-children-parents-record-numbers/
https://www.telegraph.co.uk/news/politics/conservative/8201521/Sex-offenders-including-paedophiles-should-be-allowed-to-adopt-Theresa-May-told.html
https://www.theguardian.com/uk-news/2018/feb/20/rotherham-sexual-abuse-victims-rises-to-1510-operation-stovewood
https://www.independent.co.uk/news/uk/crime/rotherham-grooming-gangs-1500-victims-investigation-police-national-crime-agency-pakistani-white-a8219971.html
https://www.bbc.com/news/uk-england-south-yorkshire-28934963
https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/britains-worst-ever-child-grooming-12165527
http://www.dailymail.co.uk/news/article-3761809/Is-Telford-new-Rotherham-Horrific-reports-widescale-grooming-abuse-town-dubbed-Britain-s-child-sex-capital.html
https://www.theguardian.com/uk-news/2018/mar/29/telford-child-sexual-abuse-scandal-failures-to-be-re-examined-inquiry
https://www.bbc.com/news/uk-england-shropshire-43586131
https://www.bbc.com/news/uk-england-birmingham-47282724
http://evz.ro/arestarea-tommy-robinson-socheaza.html
https://www.dailymail.co.uk/news/article-5399247/UNICEF-kids-rights-campaigner-jailed-rape-boy-13.html#ixzz57HPraOLQ
https://www.thenewamerican.com/world-news/africa/item/27377-why-is-the-un-protecting-child-rapists
https://www.nytimes.com/1987/06/25/world/child-sex-scandal-roils-unicef-unit.html
https://www.theguardian.com/society/2014/jul/08/children-homes-supply-line-paedophiles-lord-warner
https://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-28203914
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2224167/Former-Minister-says-Thatcher-aide-paedophile-preyed-boys-home–Hague-known.html
https://www.mirror.co.uk/news/uk-news/westminster-paedophile-ring-cover-up-home-3830639
https://www.express.co.uk/news/uk/437954/Police-gunman-told-me-to-ignore-paedophiles-says-ex-child-protection-officer
https://vimeo.com/243455662
http://evz.ro/agent-cia-dezvaluiri-copii-elitelor.html
https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/329819/41437_Cm_8910_web_accessible.pdf
https://www.theguardian.com/uk-news/2018/feb/15/police-failing-to-record-thousands-of-crimes-including
https://www.zerohedge.com/news/2018-07-07/how-united-kingdom-became-police-state
https://www.christian.org.uk/wp-content/uploads/toomuchtooyoung_censored.pdf
https://www.christian.org.uk/news/5-year-olds-get-lgbtq-sex-education-wales/
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2011/03/asa-vor-sa-ne-educe-copiii-acesta-e.html
http://evz.ro/efectul-educatiei-sexuale-copii-exmatriculati-gradinita.html
http://www.ziuaveche.ro/international/externe/lectii-gay-in-gradinitele-britanice-17204.html/
https://www.dailymail.co.uk/news/article-5930593/Doctor-fired-government-role-insisting-gender-determined-birth.html
https://www.rt.com/uk/438607-gender-reassignment-school-girls/
https://stirileprotv.ro/stiri/international/sclavi-romani-in-anglia-tinuti-in-mizerie-si-cu-bani-putini-seful-lor-tot-roman-condamnat.html
https://www.bbc.com/news/uk-england-nottinghamshire-35532491
https://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1302814/NHS-launch-intelligent-pill-texts-you-forgotten-dose.html
https://www.bbc.com/news/uk-42892530
https://www.thestar.co.uk/news/rotherham-dads-were-arrested-after-tracking-down-abusers-1-6807187
https://www.lifenews.com/2018/04/12/police-block-alfie-evans-parents-from-removing-him-from-hospital-that-wants-to-yank-his-life-support/
https://www.dailymail.co.uk/news/article-5906031/Girls-banned-wearing-skirts-40-schools-insist-gender-neutral-uniforms.html
https://www.bbc.com/news/uk-england-south-yorkshire-28939089
https://www.rt.com/uk/356168-girl-forced-marriage-gunpoint-raped/
TRAILER: Secret Life of the Human Pups | Catch up on All 4
https://www.youtube.com/watch?v=JPP_YLkohVQ
https://adevarul.ro/locale/timisoara/roman-alungat-anglia-groaza-vietii-londra-multi-romanii-traiesc-traume-e-rusine-spuna-1_57750dd65ab6550cb86e263a/index.html
https://www.angliamea.ro/articole/stiri/copii-romani-cersetori-pe-strazile-londrei-1275
Romanii cer de pomana pe strazile din Londra
https://www.youtube.com/watch?v=WV-YHQlcvZk
http://perfecte.md/article/lifestyle/haos-si-dezmat-pe-strazile-londrei-de-revelion-tinerii-in-stare–1736551.html
https://www.dcnews.ro/betie-crunta-pe-strazile-din-marea-britanie-de-revelion-imagini-socante_405739.html
https://stirimondene.fanatik.ro/depravare-totala-imagini-surprinse-pe-strazile-londrei-dupa-noaptea-de-revelion-15457763
https://www.cotidianul.ro/de-ce-sa-fie-vointa-cea-dintai-religie-unui-popor-oprimat/
https://romanialibera.ro/actualitate/anthony-esolen-nu-puteti-fi-cu-adevarat-romani-daca-doriti-sa-fiti-ca-altii-751028
https://m.stiridiaspora.ro/incredibil-tirea-falsa-care-face-mii-de-romani-sa-plece-din-ara_413271.html
Sper ca ti-a placut excursia in vestul luminos!