„Ca sã vi le spun ar trebui sã vã ucid pe toţi”

-interviu realizat in martie 2007

Florin Chilian – PlanSuRasul – Lansare album

Despre Florin Chilian poţi şi nu poţi sã vorbeşti. E omul extremelor. Naşte controverse dar parcã nu-i place sä fie mediatizat. Face presã dar nu vrea sã fie numit om de presã. Se iubeşte pe sine dar recunoaşte cã nu s-a mai întâlnit demult cu el insuşi. E conştient cã societatea în care trãieşte e o mizerie dar parcã n-ar vrea sã se implice prea mult în schimbarea ei. Susţine cã e egocentrist dar pe scenã dovedeşte cã poate sã molipseascã sute de oameni cu entuziasmul, talentul , sinceritatea şi umorul sãu debordant.
De la Florin Chilian am aflat cã-i inteligent ( doar conduce dialogul acolo unde-şi doreşte dumnealui;în plus, susţine cã-i bãiat isteţ) , cã-i cultivat ( doar îl citeste pe Nichita; de aici „21 de grame” ), cântã live demenţial ( pot spune sute de mii de oameni care l-au ascultat), are mesaj, atitudine şi… ceva în comun cu una din piesele celor de la Omul cu şobolani, pe care am încercat sã o adaptez situaţiei de faţã:”Sunt Florin Chilian şi îmi place de mine. Îmi place de mor”.

Florin Chilian foto

”Ai grijã ce întrebãri îmi pui cã-s bãiat isteţ”
– Cu ce scop a apãrut Florin Chilian în peisajul muzical românesc de astãzi ?
Nu a fost nimic premeditat. Ce, eu mi-am dorit sã ma nasc? Poate a fost un context favorabil dar nu şi  circumstanţele care au dus la apariţia mea pe piaţa muzicalã.
– Putem vorbi despre o schimbare în ce priveşte mentalitatea oamenilor din România, dupã aproximativ cinci ani de când publicul s-a familiarizat cu stilul dumneavoastrã ?
Da, oamenii au devenit ceva mai deschişi si poate mai critici vis-a-vis de ceea ce se întâmplã astãzi în societate. Au început sã priveascã altfel viaţa şi cred cã fac progrese din acest punct de vedere.
– Am observat cã e la modã sã fii altfel, cel puţin în materie de muzicã. Au apãrut tot felul de interpreţi care promoveazã ironia şi sarcasmul prin cântecele lor. De pildã, Mihai Mãrgineanu…
Îl ştiu pe Mihai de când eram mic. Ştiu ce stil de muzicã a cântat. El se inspirã din viaţa de mahala, preia cântece. Nu-l cunosc personal şi nici nu-mi place muzica lui.
– Îmi permit sã afirm cã sunteţi varianta masculinã a Adei Milea, muzical vorbind. Greşesc ?
Eu nu am egal. Nici feminin si nici masculin. Sunt unic (!)
( Dinu Gandu intervine: „ Daţi-mi voie sã-l intreb pe Florin cum reuşeşte sã cânte douã ore încontinuu, în timp ce trupe scumpe, cântã 45 de minute, playback?”)
Douã ore ? Am început la nouã jumătate şi acum e ora 12. Mai mult de douã ore.
( Dinu Gandu intervine:” Intrebaţi-l şi ce gen de muzicã face. Eu am vrut sã-l chem la festivalul de folk şi mi-a spus :”Da ce, bã? Eu cânt folk?”)
Pãi, ce? Eu cânt folk ?
– Poate… nu cântatţ folk dar acum sunteţi european şi asta vã ocupã tot timpul. Cum vã descurcaţi cu noul statut ? Cum aţi primit schimbarea ?
Mi se rupe. Schimbarea… eu mã schimb de douã-trei ori pe zi. Cum se spune, ultima picatura tot în chiloţi ajunge.
– Se spune cã artiştii sunt ceva mai boemi din fire. Pe de altã parte, se spune cã muzica şi arta , în general, îi uneşte pe oameni. Dacã am avea un parlament format numai din artişti, lucrurile în societate, s-ar schimba în bine ?
Fereascã Dumnezeu! Niciodatã, sub nicio formã! N-aţi vãzut câţi artişti sunt prin parlament, cât sunt de penibili şi cât de prost merg toate lucrurile în ţara asta ?
– Şi cum ar fi dac-ar fi Florin Chilian preşedinte?
Ar fi mai rãu decât e acum cu Bãsescu. Sunt suficienţi oameni de nimic prin parlament, sunt suficienţi oameni care nu meritã sã conducã o ţarã. Eu rãmân la ceea ce-mi place sã fac acum. Şi ce-mi place sã fac acum e muzica. Eu câstig bine din asta, suficient de mult încât sã-mi creez o situaţie şi pentru viitor. Am tot observat fenomenul politicã, în calitate de jurnalist. În momentul de faţã sunt editorialist la Jurnalul Naţional unde consemnez rubrica „21 de grame”. Sunt acolo, cu Tucã.
– Mulţi artişti susţin cã din muzicã se câştigã foarte prost.
Nu aş asocia cuvântul „mulţi” cu substantivul „artişti”. Care-s ãia ?
– E adevãrat, unele  trupele de astãzi sau unii solişti  nu meritã sã fie numiţi aşa. Ideea este cã sunt foarte în vogã şi te aştepţi sã câştige colosal de mult. Când îi intrebi, însã, mai au puţin şi-ţi cer bani împrumut. Sãracii…
Eu o sã câştig luna asta fix 10.000 de euro. Urmeazã sã am alte cinci spectacole, luna asta.
( Aceeaşi persoanã intervine:”Intrebaţi-l şi ce-o sã facã pe 10 mai, la anu’… un concert cu o orchestra simfonicã n spate… )
– Nu vreţi sã ne dezvãluiţi mai multe detalii, poate chiar exclusivitate? Sã fie vorba despre un concert de anvergurã?
Pe 10 mai 2007, afarã de faptul cã va fi Ziua Regelui, am pregãtit şi eu o suprizã. Dacã-i de anvergurã sau nu…asta-i lãsãm pe critici sã decidã. De unde sã ştim noi ?Mai e mult pânã atunci
– Nu existã criticã muzicalã în România
De ce nu ?
– Numiţi-mi dumneavoastrã un critic suficient de convingãtor şi suficient de bine pregãtit încât sã-şi permitã sã vorbeascã despre industria muzicalã de astãzi. Sau poate o publicaţie…
Or fi…
– În ce relaţii sunteţi cu Horia Moculescu. De curând a lansat  câteva afirmaţii mai putin pozitive, în ce vã priveşte.
E un idiot.(!). Ce fel de afirmaţii ?
– Susţinea cã nu aveţi ce cãuta pe scenã din moment ce însuşi dumneavoastrã aţi declarat cã nu vã pricepeţi la muzicã.
Da, asta am declarat şi am fost sincer.
– Cea mai recentã piesã, foarte apreciatã de public, se pare, se numeşte „Zece”. Care sunt cele zece lucruri, zece întâmplãri care v-au marcat existenţa atât ca om cât şi ca artist ?
Sunt doar patru. Ca sã vi le spun ar trebui sã vã ucid pe toţi.